Meciul zileiPetrolulFarul ConstanțaSuperligaStadionul Ilie OanăCasa Pariurilor
510

Pronostic Petrolul vs Farul Constanța - Superliga

100% pana la  600 RON

Vineri începe de etapa 11 din Superliga României, dintre echipa antrenată de către Nicolae Constantin, Petrolul Ploiești, care va avea rolul de gazdă pentru Farul Constanța, formație aflată sub comanda lui Gică Hagi. Petrolul vs Farul este a doua partidă din etapă și va avea loc vineri, 16 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Ilie Oană

Marchează Petrolul (Da)
Freebet pana la 500 RON
Cota: 1.50
Ambele echipe marchează (Da – GG)
Freebet pana la 500 RON
Cota: 2.00

Petrolul  - Noutati, forma actuala si echipa probabila

Situația actuală a Ploieștenilor le oferă un avantaj în runda 11, deși adversarul pe care îl întâlnesc este și prima clasată. Presiunea este încă prezentă pe Ilie Oană, aceștia sperând cât mai mult la avansarea în clasament.
 
În ultimul meci din Superliga aceștia sunt înfrânți contra Hermanstadt, în fața cărora pierd cele trei puncte puncte prin scorul de 2-1. Gazdele întâmpină o situație opusă pe propriul teren, ultima etapă fiind descrisă de către victoria împotriva celor de la Fc Botoșani, cu scorul de 2-1. Pe lângă aceste etape, gazdele se mai laudă și cu trei victorii în ultimele cinci etape, ci anume contra Botoșani, cu 2-1, împotriva U Craiova, cu 1-0 și împotriva Chindia, cu 3-2.
 
Rezultatele impuse de către gazde îi ajută în a se poziționa pe locul patru, deși campionatul abia a început, însă acest lucru fiind un impuls important pentru noua promovată, care speră calificarea în play off.
 
Golaverajul reflectă startul bun al formației, atacul acestora marcând zece goluri, iar deși pe plan defensiv primesc nouă.
 
Ținând cont de situația actuală, Petrolul are ca obiectiv calificarea în play off, obținerea promovării fiind un factor motivant pentru gazde.
 
Diarra, marcatorul din sezonul trecut al celor de la Ploieși este jucătorul cheie pentru gazdele de vineri și cei pe care fanii gazdelor se bazează în obținerea unui rezultat pozitiv în runda cu numărul 11.
 

Echipă probabilă și absenți

Problemele pe plan defensiv sunt singurul minus pentru Petrolul, având un număr mare de goluri încasate. Absenții sunt un avantaj, acești neavând jucatori lipsă.
  • Echipă probabilă: (3-4-3) Avram - Meijers, Tamas, Huja, Pashov - Dumitriu, Seto, Ticu, Cioiu - Ivanovski, Grozav
Marchează Petrolul (Da)
Freebet pana la 500 RON
Cota: 1.50
Ambele echipe marchează (Da – GG)
Freebet pana la 500 RON
Cota: 2.00

Farul Constanța - Noutati, forma actuala si echipa probabila

Deși avantajul terenul este de partea opusă, Farul ca începe etapa cu gândul victorie, fiind nevoiți în menținerea pe primul loc. De asemena Farul speră la obținerea titlului, deși misiunea nu va fi una deloc uşoară.
 
Pentru Farul, ultima confruntare le aduce o nouă victorie, disputată contra Argeș, prin scorul final de 3-0. În ultimele 5 etape elevii lui Hagi se impun de patru ori, contra lui Voluntari, cu 2-1, împotriva CFR, cu 3-1, contra FCSB, cu 3-1 și contra Argeș, cu 3-0. În deplasare situația este una ceva mai diferită, oaspeții având în cont un număr de două înfrângeri, una dintre cele mai slab disputate fiind cea contra Universitatea Craiova, din sezonul trecut cu 4-1. Pe lângă acestea, în a doua etapă oaspeții pierd cele trei puncte tot contra Univ Craiova, etapa fiind finalizată cu scorul de 4-3.
 
Ca și urmare a confruntărilor menționate mai sus, Farul obține prima poziție, deși este amenințată din spate de către Rapid, aflată la egalitate de puncte. Putem spune că acest lucru este un plus pentru Farul, care se îndreaptă cu pași mici către titlu.
 
Obiectivul formației din Constanța rămâne obținerea unui loc superior în clasament, iar în cazul unei continuări asemănătore, la obținerea titlului.
 
Lotul oaspeților este superior față de al adversarilor, Torje și Munteanu fiind unii dintre cei mai valoroși jucători din lotul oaspeților, fiind de asemenea principalii marcatori ai celor de la Farul în sezonul trecut.

 

Echipă probabilă și absenți

Deși lista absenților este de partea oaspeților, pentru etapa de vineri au nevoie de o ofensivă care să penetreze defensiva lui Petrol.
  • Echipă probabilă (4-3-3): Aioani – Benzar, Larie, Popescu, Kiki – Doukoure, Băluță, Artean – Munteanu, Alibec, Pitu.

Petrolul  - Farul Constanța: Pariuri, pronosticuri si cote

Confruntări directe Petrolul vs Farul

Ultima confruntare directă dintre cele două formații este cea de pe data de 06.07.2016, care se termină prin victoria lui Botoșani, cu 2-1.

Ponturi pariuri Petrolul vs Farul

Marchează Petrolul (Da) cota 1.50 (Superbet)

Deși etapa cu numărul 11 din Superliga ne aduce două echipe puternice, cu siguranță meciul se va disputa pe plan ofensiv, în care echipele vor pune presiune pe echipa adversă. Pe lângă lotul mai puternic al oaspeților, ambele candidate au în posesie atacuri periculoase, fapt prin care voi miza pe apariția unei etape ofensive, în care de asemenea golul va veni și din partea lui Petrolul.

Ambele echipe marchează (Da – GG) cota 2.00 (Superbet)

Așa cum am precizat și mai sus, cele doua adversare vor încerca să impună un joc cât mai ofensiv, mizând pe marcarea din partea ambelor echipe.
Marchează Petrolul (Da)
Freebet pana la 500 RON
Cota: 1.50
Ambele echipe marchează (Da – GG)
Freebet pana la 500 RON
Cota: 2.00